ReLu
Moderator
 Din: Dej
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 2717
|
|
În anul 1939, nişte piloţi care zburau cu un mic aeroplan deasupra pustiului Nazca din Peru, au fost atraşi de un desen straniu, format din lungi linii drepte care se intersectau neregulat, cu sinuozităţi şi volume ciudate, şi care deveneau vizibile în anumite condiţii de lumină. Descoperirea lor a stârnit un viu interes. Dorind să le studieze, arheologul Paul Kosok de la Universitatea din Long Island (SUA) s-a dus la faţa locului.
Adevărate opere de artă
Văzute din aer, desenele păreau imense, dar pe pământ, din cauza suprafeţei neregulate, au fost depistate cu mare greutate. După primele examinări, uimirea lui Kosak a fost imensă: desenele arătau clar imaginea unei păsări mari, lucru care nu putea fi văzut stând la faţa locului. Cum se putuse realiza un asemenea desen? Kosok a cercetat toată valea şi a descoperit conturul unei păsări uriaşe, după care urmau duzini de alte desene reprezentând fie animale, fie forme geometrice. Era de neînţeles cine fusese misteriosul artist şi ce popor lăsase în urma sa asemenea opere de artă. În 1946, Kosok a predat însemnările sale doctorului în matematică Maria Reiche, preocupată de problema observatoarelor străvechi de al căror nume este legată practic întreaga istorie a misterioaselor desene de la Nazca. Potrivit Mariei Reiche, desenele fuseseră executate printr-un procedeu destul de simplu, liniile fuseseră trasate pe pământul de culoare gălbuie cu ajutorul unui strat subţire de pietre închise la culoare. Reiche este de părere că autorii desenelor au folosit o unitate de măsură fixă, egală cu 0,66 cm, asemeni nucleului megalitic al lui Alexander Thom. O notorietate zgomotoasă le-au adus acestor desene Erich von Daniken, pustiul Nazca a fost proclamat ca străvechi cosmodrom, iar desenele – repere de navigaţie pentru navele extratereştrilor. O altă variantă era aceea că desenele din pustiu sunt o hartă astrală, iar acel pustiu existase cândva un vechi şi grandios observator. În anul 1972, cunoscutul astronom Gerald S. Hawkins, care a dezlegat enigma Stonehenge, s-a dus în Peru pentru a vedea dacă printre desenele de la Nazca existau semne care să indice vreo legătură cu observaţiile astronomice. El a fost uimit de faptul că liniile erau neobişnuit de drepte, cu o abatere de maximum doi metri la un kilometru. Un astfel de rezultat se obţine în zilele noastre doar cu ajutorul fotografiei aeriene! Maria Reiche este convinsă că aceste desene nu puteau fi executate doar dacă aceste popoare cunoşteau taina zborului. Tocmai asta a şi încercat să dovedească americanul Bill Sporer.
Balonul cu aer
Populaţiile din zona Nazca sunt cunoscute printr-o deosebită artă a ţesăturilor şi a ceramicii bogat ornamentate, lucru care i-a oferit lui Sporer cheia enigmei. Patru bucăţi de ţesătură, descoperite nu departe de desenele din pustiu, au fost examinate la microscop. A reieşit că vechii peruani foloseau la materialele lor o urzeală mai bună decât folosim noi azi la confecţionarea pânzei de paraşută, şi mai solidă decât ţesăturile adunate pentru aerostate (205/110 fire pe ţolul pătrat, faţă de 160/90). Pe ghivecele de argilă din cultura Nazca au fost descoperite reprezentări ale unor obiecte care seamănă cu nişte aerostate. Pe multe dintre ţesăturile de la Nazca sunt reprezentaţi oameni care zboară. Una dintre enigmele pustiului Nazca o constituie aşa-numitele „gropi de rug”. Acestea sunt nişte gropi circulare, cu diametrul de aproximativ 10m, aflate la capătul multora dintre liniile drepte ale desenelor, umplute cu pietre înnegrite. Împreună cu alţi cercetători, Sporer a examinat aceste pietre şi a ajuns la concluzia că s-au înnegrit sub acţiunea unor surse puternice de căldură! Să fi fost aprins în acel loc un mare foc pentru a încălzi aerul din balon? În noiembrie 1975, ipoteza Sporer a fost supusă unei verificări. Folosindu-se materiale şi tehnici accesibile indienilor din Nazca, s-a procedat la realizarea unui balon cu aer (aerostat). După ce a fost aprins un foc sub el, balonul având doi piloţi în nacele de trestie s-a ridicat. Aşadar, oamenii din Nazca puteau să zboare folosind baloane cu aer realizate din ţesăturile lor! Dintre toate ipotezele privind originea desenelor din pustiul Nazca, cea mai verosimilă este, deci, cea a balonului cu aer. Dar în ce scop au fost făcute aceste desene uriaşe nu se ştie clar nici până acum. Să fi ţinut de nişte funeralii speciale, în cadrul cărora căpeteniile decedate erau trimise în nişte aerostate negre la sânul zeului-soare? Să fi fost păsările şi celelalte fiinţe uriaşe simboluri ale vieţii veşnice a acestor căpetenii? Maria Reiche respinge categoric posibilitatea ca desenele de la Nazca să fie repere pentru aterizarea extratereştrilor, pentru simplul motiv, că este greu de crezut că prezumtivii vizitatori din cosmos se aflau la un nivel atât de primitiv, încât să fi pus în acest scop pietre. Misterioasele desene din pustiul peruan Nazca rămâne opera de artă cu cele mai mari dimensiuni din lume şi, totodată, una dintre cele mai importante creaţii omeneşti cărora nu li se poate da nici o explicaţie.Va mai trece timp până când această enigmă va fi dezlegată pe deplin
_______________________________________
Distreaza-te tinere, cat tine tineretea
Cum e cenusa-n gura, amara-i batranetea
Trupul mumificat nu rade niciodata
In intunericul mormantului, sub piatra
|
|
serios? 
)